Începe prima ediție a Festivalului Filmului Evreiesc la Iași
Manifestări cu ocazia a 80 de ani de la Pogromul de la Iași
În perioada 25-30 iunie 2021, va avea loc prima ediție a Festivalului Filmului Evreiesc la Iași, organizat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la Pogromul din Iaşi. În cele șase zile, în Piața Unirii din Iași și la Cinema Ateneu, publicul spectator este așteptat la o serie de documentare, lungmetraje, întâlniri cu personalități și un spectacol de teatru manifest.
Evenimentul își propune să rememoreze tragicele evenimente din iunie 1941, atunci când a avut loc unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România și să aducă un omagiu pentru victimele de atunci.
Intrarea la festival este liberă, cu respectarea regulilor în vigoare, iar în caz de vreme nefavorabilă, proiecțiile se mută în sala Cinematografului Ateneu.
Programul evenimentelor:
Vineri, 25 iunie 2021
Ora 20.30 – Deschiderea oficială
„Duminica neagră” – (regia Mihnea Chelariu) – Proiecția se va desfășura în Piața Unirii
Sâmbătă, 26 iunie 2021
Ora 21.00 – „Aliyah DaDa” – (regia Oana Giurgiu) – Proiecția se va desfășura în Piața Unirii
Duminică, 27 iunie 2021
Ora 20.00 – „Trenul disperării. Acea duminică” – So Trupa – Palatul Copiilor Iași (spectacol de teatru manifest) – Piața Unirii
Ora 21.00 – „Doamna și trenul morții” – (realizator Oana Lazăr) – documentar TVR Iași – Proiecția se va desfășura în Piața Unirii
Luni, 28 iunie 2021
Ora 21.00 – „Călătoria lui Gruber” – (regia Radu Gabrea) – Proiecția se va desfășura în Piața Unirii
Marți, 29 iunie 2021
Ora 21.00 – „Pe aceștia îi plângem” – (realizator Oana Lazăr) – documentar TVR Iași – Proiecția se va desfășura în Piața Unirii
Miercuri, 30 iunie 2021
Ora 21.00 – „Ieșirea trenurilor din gară” – (regia Radu Jude, Adrian Cioflâncă) – Proiecția se va desfășura la Cinema Ateneu
Festival organizat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.