Cinefilii ieșeni sunt așteptați la Cinematograful Ateneu cu un program tot mai bogat de filme, unde se regăsesc producții prezentate și premiate la marile festivaluri, cu povești intense și care te țin cu sufletul la gură.

Din 4 mai 2022, ieșenii vor avea ocazia să vadă la Cinematograful Ateneu patru filme de referință pentru cinematografia mondială. Ideea de a introduce filme de artă în programul general de la cinema a luat naștere anul trecut, din dorința de a aduce mai aproape cele mai cunoscute capodopere ale cinematografiei și de a oferi o oportunitate unică cinefililor.

În perioada 8-10 aprilie 2022, la Ateneul Național din Iași, a avut loc a treia ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul”, desfășurată sub genericul O călătorie în viitorul din trecut, expresia preferată a regretatului Ion Caramitru. În deschidere au fost difuzate și câteva secvențe din ultimul film în care actorul a jucat, „Experimentul Pitești”, regizat de Victoria Baltag.