Cinematograful Ateneu oferă spectatorilor o selecție de filme specifice în luna iubirii, alături de premiere și animații pentru întreaga familie. În săptămâna 21-27 februarie 2022 sunt programate șase titluri de film, cu povești emoționante și care te țin în suspans.

Miracol îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Orizzonti a festivalului de la Veneţia şi a câștigat marele trofeu la festivalul de la Varşovia.