Proiecții speciale în Săptămâna Patimilor
În timpul Săptămânii Patimilor, Cinema Ateneu va difuza patru filme eveniment, selectate special pentru această perioadă. „Viața lui Iisus”, „Cele zece porunci”, „Pavel, apostolul lui Hristos” și „Patimile lui Hristos” sunt titlurile incluse în programul de filme de la Ateneul Național din Iași.
Producțiile se remarcă nu numai prin subiectul emoționant, ci și prin faptul că, de-a lungul anilor, au fost premiate și nominalizate la cele mai importante festivaluri și gale din domeniul cinematografiei.
Cu cinci nominalizări la Premiul Oscar în 1965, filmul tematic Viața lui Iisus spune povestea glorioasă a vieții lui Iisus din Nazareth, de la nașterea în condiții umile. Producția se află în topul celor mai populare filme despre Iisus.
Tot atunci rulează și cea mai cunoscută peliculă care prezintă viaţa lui Moise, Cele zece porunci, regizată de Cecil B. DeMille, cu Charlton Heston în rolul principal. Filmul a luat premiul Oscar pentru Cele mai bune efecte speciale şi a mai fost nominalizat la alte şase categorii.
Cel mai recent film vine de la regizorul Andrew Hyatt și prezintă povestea epică a lui Pavel, omul care, dintr-un persecutor al bisericii, a devenit cel mai puternic și important promotor al acesteia. Filmul Pavel, apostolul lui Hristos dă viață unei povești pline de emoție și suspans, fiind recompensat cu cinci premii la diferite gale de film din 2019.
Patimile lui Hristos, filmul regizat de Mel Gibson, prezintă ultimele ore din viața lui Iisus, mai exact perioada dintre ruga în Grădina Getsemani și răstignirea pe cruce. În rolul Mariei o vom vedea pe Maia Morgenstern, apreciată pe plan internațional pentru interpretarea extraordinară. Filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar din 2005 pentru Cea mai bună imagine, Cel mai bun machiaj și Cea mai bună coloană sonoră.
Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:
26 aprilie 2021
Ora 18.00 | „Viața lui Iisus” – The Greatest Story Ever Told – (regia George Stevens) – AG – Proiecție specială
28 aprilie 2021
Ora 18.00 | „Cele zece porunci” – The Ten Commandments – (regia Cecil B. DeMille) – AP 12 – Proiecție specială
29 aprilie 2021
Ora 19.00 | „Pavel, apostolul lui Hristos” – Paul, Apostle of Christ – (regia Andrew Hyatt) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani – Proiecție specială
30 aprilie 2021
Ora 19.00 | „Patimile lui Hristos” – The Passion of the Christ – (regia Mel Gibson) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani – Proiecție specială
Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului va fi redeschisă la o capacitate de 30% și cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.
Preț bilet normal: 12 lei