Ouăle, franceza și ardelenii

Rezumat

În vremuri grele de pandemie, Bică și Horică încearcă să-și ajute fratele să pupe și el o mândră de Ziua Lânii. Pentru că ei au pupat și tare bine le merge: au copii, neveste și avere câtă și-au dorit o viață întreagă.

Pandemia, însă, nu permite ca festivalul de Ziua Lânii să se mai țină, așa că Bică și Horică hotărăsc să aducă mândre vaccinate și testate la stână fără să știe nimeni.
Lucrurile se complică atunci când apare noul propietar al stânei: Lorette, o franțuzoaică de origine română, care a venit în România pe urmele tatălui său pe care nu l-a cunoscut niciodată.
E feministă, raw vegana și consideră că alergătura și pupatul mândrelor de Ziua Lânii sunt obiceiuri care împing spre cultura violului și misoginismului.
Lorette îl amenință pe Ticuță că, dacă vede și cea mai mică intenție de a alerga vreo biată femeie să o pupe, o să îl lase nu doar fără muncă ci se va și asigura că va fi dat pe mâna autorităților și riscă să piardă tot ce-a agonisit o viață întreagă.

Lui Tica nu îi pică bine deloc situația pentru că urmeaza a împlini vârsta “bărbatului neînflorit”, vârsta de la care, se zice în Răchitele, dacă te mai însori n-o să fie de durată și nici fericire nu o să ai în viață.
Tică și frații săi încearcă, așadar, să organizeze alergătura de Ziua Lânii fără ca Lorette să aibă habar.
Totul merge bine, numai că fetele tinere sunt alergate de băieți tineri, se pupă între ei, iar Tică rămâne tot pe din afară.
Apusul se apropie, ziua e pe terminate, mândrele pleacă înapoi în sat iar Ticuță rămâne tot nepupat. Cum timpul e din ce în ce mai scurt, Tică hotărăște să lucreze cu ce are și decide să o pupe pe Lorette.
După eforturi imense, invenții de legende despre moroi și lupi înfometați care mânancă pe cei nepupați de Ziua Lânii, Tică reușește să o pupe Lorette numai ca să afle că și-a pupat sora.