Șase noi filme, în programul Cinema Ateneu
De vinerea aceasta, cinefilii ieșeni sunt invitați din nou în sala de cinema, unde vor putea viziona nu mai puțin de șase filme lansate de curând pe marile ecrane. Sala mare a Ateneului va fi redeschisă la o capacitate de 30% și cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.
Profu’ spune povestea lui Dorin Ioniță, un profesor de matematică din Bistrița care iese din sistemul de învăţământ convenţional şi îşi deschide o clasă de meditații în propriul apartament, dotată cu scaune, bănci și chiar o tablă. Made in Italy este o comedie plină de emoție, plasată în romantica Toscana, unde îl vom vedea pe artistul boem londonez Robert (Liam Neeson).
Nominalizat anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, filmul polonez Corpus Christi îl prezintă pe Daniel, un delincvent abia eliberat de la şcoala de corecţie, ce ajunge dintr-o întâmplare să se pretindă preot într-un sat.
Babyteeth: Prima iubire o prezintă pe actrița Eliza Scanlen în rolul unei adolescente, care la 16 ani trăiește ultimele faze ale unei boli incurabile și bucuria primei iubiri. În România, filmul a fost prezentat în avanpremieră la TIFF, unde a primit marele premiu – „Trofeul Transilvania” și Premiul Publicului pentru Cel mai bun film din competiție.
Considerat de Hollywood Reporter „sexy și original” și descris de Variety drept „un Westworld francez cu actori în loc de roboți”, comedia romantică La Belle Époque a fost de trei ori premiată la César 2020, pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Fanny Ardant), Cel mai bun scenariu (Nicolas Bedos) și Cele mai bune decoruri.
Readucem pe marele ecran și o animație pentru cei mici – Animal Crackers / Salvați de crănțănei, o producție despre prietenie, curaj și împlinirea viselor.
Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași.
Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:
23 octombrie 2020
Ora 18.00 – „Profu’” – (regia Alex Brendea) – PREMIERĂ – AG
Ora 20.00 – „Corpus Christi” – Boze Cialo – (regia Jan Komasa) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
25 octombrie 2020
Ora 12.00 – „Animal crackers” – (regia Scott Christian Sava, Dean Lorey) – 2D – DUBLAT – AG
Ora 16.00 – „Made in Italy” – Made in Italy – (regia James D’Arcy) – PREMIERĂ – AG
Ora 18.30 – „Corpus Christi” – Boze Cialo – (regia Jan Komasa) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
26 octombrie 2020
Ora 18.00 – „Babyteeth” – Babyteeth: Prima iubire – N15 – Nerecomandat sub 15 ani
Ora 20.00 – „Cei mai frumoși ani” – La Belle Epoque – (regia Nicolas Bedos) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
27 octombrie 2020
Ora 18.00 – „Cei mai frumoși ani” – La Belle Epoque – (regia Nicolas Bedos) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
Ora 20.00 – „Profu’” – (regia Alex Brendea) – AG
28 octombrie 2020
Ora 18.00 – „Made in Italy” – Made in Italy – (regia James D’Arcy) – AG
Ora 20.00 – „Babyteeth” – Babyteeth: Prima iubire – N15 – Nerecomandat sub 15 ani
29 octombrie 2020
Ora 18.00 – „Corpus Christi” – Boze Cialo – (regia Jan Komasa) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
Ora 20.00 – „Profu’” – (regia Alex Brendea) – AG