
Evenimente speciale la Cinema Ateneu în luna februarie
În luna februarie, Cinema Ateneu aduce în fața publicului ieșean o serie de evenimente speciale care permit dialogul deschis. Proiecțiile vor fi urmate de discuții și de dezbateri la final, alături de invitați.
Seria evenimentelor începe cu o animație pentru întreaga familie. Dog Man, regizat de Peter Hastings, este o poveste plină de aventuri, inspirată din benzile desenate faimoase ale lui Dav Pilkey. Duminică, 9 ianuarie, de la ora 13:00, după vizionarea animației, Vera Nacu, alături de cei doi “super-cititori”, va deschide dialogul despre beneficiile cititului împreună. Vor povesti despre importanța lecturii, chiar și prin benzi desenate și cum acestea pot deveni un prim pas spre o pasiune pentru citit. Evenimentul este dedicat atât copiilor, cât și părinților, oferind o discuție despre beneficiile lecturii în orice formă – pentru imaginație și dezvoltare. Librăriile Cărturești ne susțin în acest demers, astfel că la final, cei mici au șansa să fie premiați.
Sinopsis: După ce un câine și un polițist sunt răniți la datorie, o operație salvatoare schimbă cursul istoriei: ia naștere Dog Man. Jumătate câine, jumătate om, Dog Man jură să ofere celorlalți protecție, câtă vreme căt nu e distras de veverițe, în timp ce îl urmărește cu perseverență pe Petey the Cat, supervrăjmașul său felin.
*Bilete online pe https://cinemaiasi.ro/film/dog-man/
Filmul distins cu 37 de premii internaționale revine la Cinema Ateneu într-o proiecție de gală. Enescu – jupuit de viu a fost sold out la toate proiecțiile anterioare, astfel că în data de 9 februarie, vor avea loc două difuzări, de la ora 17:00 și de la ora 19:30. Au mai rămas locuri disponibile doar la cea de-a doua proiecție, de la 19:30.
*La acest eveniment, biletele se pot achiziționa de pe platforma iabilet.ro sau ticketstore.ro.
Sinopsis: „Enescu – jupuit de viu” urmărește o poveste tulburătoare și captivantă despre creație și iubire și provocările legendarului compozitor George Enescu, dezvăluind latura sa umană, suferințele și sacrificiile pe care le-a îndurat pentru a-și împlini destinul artistic si iubirea lui unică pentru prințesa Maruca …
În data de 16 februarie, de la ora 18:00, filmul Bob Dylan: A Complete Unknown, regizat de James Mangold și cu Timothée Chalamet în rol principal, va fi urmat de o discuție cu autorul Bogdan Crețu despre impactul și complexitatea artistică a legendarului muzician.
Sinopsis: La festivalul din Newport, în 1965, tânărul Bob Dylan își schimbă modul de exprimare pe scena muzicii folk, trecând la muzică electrică și transformând rock-ul în vocea unei generații – definind unul dintre cele mai revoluționare momente din muzica secolului XX.
Atenționare: Filmul conține mai multe efecte și secvențe cu lumini intermitente ce pot afecta persoanele care suferă de epilepsie fotosensibilă sau au alte fotosensibilități.
*Bilete online pe: https://cinemaiasi.ro/film/bob-dylan-a-complete-unknown/
În data de 23 februarie, de la ora 17:30, va rula „Ambasadorul Amintirilor”, regizat de Magdalena Zelasko. Documentarul dezvăluie pentru prima dată detalii cutremurătoare despre viața lui Stanisław Zalewski, un adevărat simbol al rezistenței și al memoriei. La final, scriitoarea și muzeografa Nicoleta Dabija va deschide o dezbatere despre importanța cunoașterii trecutului și păstrarea memoriei generațiilor trecute.
Sinopsis:
În septembrie 1943, Stanisław Zalewski, în vârstă de 17 ani, a fost arestat la Varșovia, ca membru al unui grup de rezistență polonez și trimis în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau pentru muncă forțată. De acolo, a fost deportat la Mauthausen și, în cele din urmă, la lagărul Gusen, unde prizonierii erau obligați să muncească pentru industria de armament germană, în condiții inumane. Pentru mult timp, Stanisław Zalewski, la fel ca mulți alți supraviețuitori ai terorii naziste, a păstrat tăcerea asupra experiențelor sale dureroase. Abia după patruzeci de ani a început să vorbească despre ele, la evenimente, ceremonii comemorative și în școli, și continuă să o facă și astăzi, chiar și la vârsta de 99 de ani. Acum, pentru prima dată, el își împărtășește povestea de viață impresionantă într-un film, ca un „ambasador al amintirilor” profund emoționant.
*Bilete online pe https://cinemaiasi.ro/film/ambasadorul-amintirilor/
În perioada 25 februarie – 2 martie, la Cinema Ateneu va avea loc mult așteptata Săptămâna Filmelor de Oscar. Mai multe detalii vor fi anunțate pe paginile oficiale și pe site-ul oficial Cinema Ateneu.
Detalii despre programul filmelor și bilete pe www.cinemaiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului.