Cinema Ateneu aduce proiecții cinematografice în fața publicului ieșean încă din 2017. A cunoscut o creștere considerabilă de la an la an, iar 2024 a reprezentat o perioadă remarcabilă din toate punctele de vedere.

Andrei Giurgia, coordonator al activității de la cinema Ateneu: “La Cinema Ateneu ne-am asumat misiunea de a oferi publicului ieșean nu doar diversitate în selecția filmelor, ci și calitate, prin experiențe cinematografice, fără compromisuri. De-a lungul anilor am creionat un produs cultural de calitate și niciodată nu am făcut rabat de la standardele înalte pe care ni le-am propus. Rezultatele vorbesc de la sine: proiecții de gală, întâlniri speciale cu echipele de producție, invitați remarcabili și filme care au stârnit emoții și discuții memorabile. Privind în urmă, 2024 a fost cel mai bun an de până acum. Ne bucură că iată, consumul de cinema de calitate a crescut în Iași, datorită Cinema Ateneu. Mulțumim publicului care de fiecare dată răspunde invitației noastre.

Proiecții memorabile, avanpremiere și premiere naționale | În anul 2024, Cinema Ateneu a găzduit 539 de proiecții, dintre care avanpremiere și premiere naționale. Selecția a combinat filme de artă (cum ar fi Ultimul împărat, cu 9 Premii Oscar, Totul despre Eva sau Cetățeanul Kane), filme pentru întreaga familie, animații pentru publicul tânăr, filme românești și internaționale, premiate la Oscar și la Globurile de Aur, filme dublate și subtitrate, 2D sau 3D, ceea ce arată oferta diversă de care dispune Cinema Ateneu. 

Printre cele mai apreciate titluri de către public, într-un top 10 cele mai vizionate filme ale anului 2024 la Cinema Ateneu, s-au numărat Anul nou care n-a fost, Enescu, jupuit de viu, Întors pe dos 2, Moromeții 3, Apă și talpă, Sărmane creaturi, Ecce Homo: Brâncoveanu, Roboțica Roz: Gardiana insulei, Katak – Beluga Curajoasă, 10 vieți norocoase. 

Evenimente speciale și festivaluri | Cinema Ateneu a găzduit și organizat 6 festivaluri de film: Festivalul Italian – Visuali Italiane, Festivalul Filmului Francez, Festivalul Filmului Japonez – Izanagi, Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film, Festivalul Serile Filmului Românesc (ediția aniversară, de 15 ani), Quo Vadis, Les Films de Cannes à Iași. De asemenea, am avut onoarea de a colabora cu regizori, actori și critici de renume care au participat la sesiuni de Q&A, în total organizând peste 20 de proiecții de gală. Cinema Ateneu a avut și săptămâni dedicate, cum ar fi Săptămâna filmelor de Oscar. 

Spectacolele de operă și de balet de la Royal Opera House nu au lipsit, Cinema Ateneu difuzând proiecții speciale marca André Rieu, cu subtitrare în limba română. 

Cinema Ateneu a continuat colaborarea și cu proiectul european Cinema Together, alături de care au fost difuzate 15 proiecții. Publicul a vizionat filme europene deosebite, unele premiate internațional, titluri special alese pentru copii și tineri, precum și filme atent alese pentru seniori.

Creștere semnificativă a audienței | Numărul de spectatori a crescut cu 10% față de anul precedent, atingând pragul de peste 21000 de spectatori. Această creștere reflectă interesul tot mai mare pentru experiențele culturale autentice pe care Cinema Ateneu le oferă. În anul 2024, Cinema Ateneu a înregistrat încasări de aproximativ 392000 lei. 

Confort pentru publicul ieșean | De la finalul anului 2024, publicul ieșean se bucură de confort sporit în sala de cinema. Au fost finalizate demersurile necesare și astfel, au fost achiziționate scaune noi. Cinema Ateneu a ținut cont de opinia publicului, astfel că experiența cinematografică să se ridice la cel mai înalt nivel. 

Cinema Ateneu în 2025 | În anul 2025, Cinema Ateneu va continua să asigure spectatorilor o gamă cât mai variată de filme de cea mai bună calitate, pentru întreaga familie și premiate internațional, alături de evenimente cu regizori, producători și invitați de seamă. 

Au fost stabilite deja datele celor mai așteptate evenimente din 2025: Săptămâna Filmelor de Oscar va avea loc între 25 februarie și 2 martie. Luna martie se anunță cu 3 festivaluri, Festivalul Filmului Japonez – Izanagi, Festivalul Filmului Francez și Festivalul Filmului Italian – Visuali Italiane. În luna aprilie va avea loc Spectacolul Lacul Lebedelor de la  Royal Opera House și Spectacolul Special de  Cinema – /.șțAndré Rieu’s 75th Birthday Special. Luna mai vine cu o nouă ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film, dar și cu două spectacole marca Royal Opera House, Romeo și Julieta și Turandot. 

În 2025, Cinema Ateneu împlinește 8 ani de la deschidere, timp în care s-a remarcat în spațiul cultural ieșean, oferind publicului cinematografie de calitate. 

Contact: cinemaateneu.iasi@gmail.com 

Detalii despre filmele din program și bilete pe Facebook Cinema Iași și pe site-ul www.cinemaiasi.ro. 

 

Articol Similar

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.